„Era normal să se întâmple chestia asta. Eu nu mă așteptam la niciun rezultat, era mai mult decât normal și decât sigur. E prima întâlnire, își spune fiecare echipă opiniile… Deci era absolut, absolut normal”, a declarat pentru MEDIAFAX europarlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu, după prima rundă de negocieri.
Colegul său liberal, eurodeputatul Siegfried Mureșan, a afirmat miercuri runda de negociere va avea loc prin videoconferință și un printr-o întâlnire directă între Consiliul UE și echipa PE.
„Ce se va întâmpla în continuare? Următoarele întâlniri vor avea loc pe 27 martie, apoi pe 4 și 10 aprilie. Întâlnirea de pe 27 martie va avea loc prin videoconferință deoarece noi, Parlamentul European, vom fi în sesiune la Strasbourg, iar Consiliul nu se poate deplasa atunci la Strasbourg”, a mai spus europarlamentarul PNL.
Echipa de negociere a Parlamentului European este compusă din președintele și vicepreședintele Comisiei LIBE, Claude Moraes și Judith Sargentini, președintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle (grupul PPE).
În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruța Kovesi pe primul loc în lista de candidați pentru postul de procuror-șef european. Rezultatul a fost: Laura Codruța Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franța) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată și în Comisia CONT cu o zi înainte.
În schimb, în urma votului reprezentanților permanenți ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-șef european, fiind urmat de Laura Codruța Kovesi, din România, și de germanul Andres Ritter.
Având în vedere că Laura Codruța Kovesi este candidatul ales de comisiile parlamentare pentru funcția de procuror-șef european, iar Consiliul UE a stabilit ca Jean-François Bohnert să fie desemnat pentru șefia Parchetului UE, o negociere va avea loc între Parlament și Consiliu, pentru a ajunge la un consens.